Am început anul cu Mulțumirea UNIVERSULUI  pentru toate darurile lui si planurile pentru anul 2020 in gand 😍❤️! 

Cred ca nu trece zi sa nu ii multumesc Universului pentru faptul ca am avut ocazia sa imi intalnesc sufletul pereche si sa am alaturi un barbat care ma sustine, ma intelege, are incredere in mine si ma impinge de la spate chiar si in momentele in care eu imi uit stralucirea din suflet.

Si nu povestesc aceste lucruri ca sa ma laud, ci mai degraba ca sa amintesc oamenilor ca aceasta trebuie sa fie realitatea intre toti partenerii.

O relatie este de fapt un parteneriat in care ne sustinem, ne ajutam sa crestem si sa ne dezvoltam, ne sustinem visurile si daca avem posibilitatea, incercam chiar sa punem mana sa il ajutam pe partenerul nostru, ii reamintim ca merita si ca poate si mai ales ca ne are alaturi in aceasta calatorie.

Din pacate, nu aud astfel de marturii in jurul meu mereu.

Imi povestea o draga prietena de curand ca sotul ei nu o lasa sa mearga in Retreaturi pentru ca: “daca eram prost te duceai si tu in retreat” el neintelegand procesul dezvoltarii personale si de ce “avem nevoie de iubire de sine, yoga sau retreaturi”, ba mai mult se arata rusinat de ce promoveaza partenera sa si este sustinut in demersul lui de mama sa. Aceasta spunandu-i chiar prietenei mele ca “baiatul ei” o va parasi daca va mai continua cu “tampeniile acestea”.

Nefiind psiholog, nu o sa intru in detaliile relatiei mama-copil care odata ce te casatoresti ar trebui sa treaca pe locul doi. Insa m-a pus pe ganduri aceasta mentalitate si m-a intristat ca cineva nu lasa pe altcineva sa fie autentic, asa cum isi doreste, ba mai mult este limitat si este pus la zid pentru ce simte.

Contrar acestor practici, am experimentat in retreaturile mult blamate ca atunci cand imi deschid eu sufletul si ma descopar si mai mult, exact asa cum sunt, relatia mea cu partenerul meu se transforma. Nu pot sa ma mai supar atat de usor pentru ca am invatat sa ma pun si in pielea lui, sa vad ce simte si de unde ii vin parerile, in timp ce nu ma tradez pe mine si tin cont de dorintele mele si de ceea ce simt.

Cand ambii parteneri se afla intr-un parteneriat corect, dezvoltarea, chiar si pe cai separate, aduce beneficii in interiorul cuplului.

Ce provoaca totusi o astfel de reactie intr-un partener? De ce ar fi “prost” daca partenerul sau s-ar transforma intr-un fluture luminos? Evident frica determina astfel de reactii si dorinta de a-l minimaliza pe partener. “Imi este frica de faptul ca tu te vei lumina si ma vei parasi pe mine, cel care ramane in urma” ar putea sa fie o explicatie. Si atunci in loc sa porneasca in propriul proces de cunoastere, taie si aripile partenerilor.

Frica este cea care ucide cele mai multe visuri, comunicarea deficitara si neincredere in relatie.

Cand exista un parteneriat real, cand partenerii sunt o echipa ce tinde spre aceleasi scopuri, cum spunea Ana Dragalina in cartea sa despre relatii, nu mai exista loc si pentru frica.

Suntem  la început de an si as vrea sa iti pun o intrebare: Anul acesta  in ce vrei sa traiesti? In transformare sau in frica?